Suntem dorinta lui din interior, suntem ceea ce il opreste.
Suntem forta care il trage inapoi, pe care o simte inca din radacina.
Noi suntem ca o cochilie purtata pe un varf de val.
Suntem acea cochilie care ajunge sa fie purtata si de un al doilea.
Suntem cea care nu il prinde pe al treilea, dar care deja nu mai viseaza la el.
Noi suntem lacul in care nu te poti scalda.
Suntem toxinele, moartea, puritatea din el.
Suntem partea sanatoasa si intreaga a bolii, cea care nu se disipa.
Noi suntem cei care am strigat in ploaie, sperand sa ne auda pamantul.
Suntem picaturile de ploaie care tremurau la ecoul nostru.
Suntem fisura prin care se scurgeau in scoarta.
Noi suntem ceea ce am fost, inmultit cu ceea ce vom fi.
Noi suntem marea, apa, ploaia, laleaua nedeschisa.
Noi suntem ceea ce speram ca vom fi.
Multumesc, multumesc,
Yuu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu